EXCLUSIV | Dinamo i-a făcut ofertă lui Marica: bani plus sentimente. Detaliile negocierilor

EXCLUSIV | Dinamo i-a făcut ofertă lui Marica: bani plus sentimente. Detaliile negocierilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

După tratativele picate cu Getafe și cele blocate cu Steaua, Marica ar putea ajunge la Dinamo. Fostul său club i-a propus atacantului de 30 de ani un contract până la vară. Spre deosebire de discuțiile cu Steaua, în care – susțin sursele ProSport – George Becali i-a promis jucătorului un teren de aproape un milion de euro, Dinamo i-a trimis lui Marica o ofertă mai mică în bani și un mesaj de suflet: „Semnează cu noi dacă ești dinamovist”.

Conducerea lui Dinamo i-a oferit lui Marica următoarele condiții:

  • Salariu lunar de 7.000 de euro, plus prime de joc care pot urca suma la 10.000 de euro pe lună
  • Un bonus de 20.000 de euro pentru locul 1, 15.000 pentru locul 2 sau 10.000 pentru locul 3
  • Toți banii pe care Dinamo îi va primi de la UEFA dacă Marica va participa la Euro 2016

Așadar, în cazul în care Dinamo va câștiga campionatul la capătul celor 5 luni rămase din acest sezon, Marica își va suplimenta venitul lunar cu încă 4.000 de euro. Pentru participarea la Euro a unui jucător, clubul care îl deține primește 6.000 de euro/zi pe durata în care s-a aflat în cantonamentul pentru turneul final.

În total, dacă naționala va sta 20 de zile la Euro, atacantul ar putea câștiga 190.000 de euro până la vară, adică 38.000 de euro pe lună. În comparație, Chipciu câștigă 30.000 de euro pe lună.

Ultimul salariu al lui Ciprian Marica a fost de un milion de euro pe sezon, la Konyaspor.


UPDATE: Contactat de DigiSport, George Becali a comentat oferta lui Dinamo: „El n-are ce să facă la Dinamo, nu cred că se duce. El vrea să joace în Liga Campionilor. Să nu se supere Stanciu, pardon, Danciu (n.red. – Ionel Dănciulescu, directorul sportiv de la Dinamo, aflat în studio), dar la Steaua primești mai multe mingi ca atacant decât la Dinamo”.

Ionel Dănciulescu a confirmat oferta clubului Dinamo: „M-a sunat Mister, Cornel Dinu, la 8 dimineața să-mi spună de Marica. L-am sunat, am vorbit puțin de bani, de sume, dar el are o ofertă foarte bună de la Steaua. Oferta noastră este în limita posibilităților clubului”.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×